Ideea pe care o aveam de multa vreme, dar care din cauza timpului limitat a stat ascunsa intr-un sertar, a devenit realitate. Este vorba despre un proiect gandit pe termen lung, care isi propune sa promoveze frumusetile Moldovei prin intermediul bloggerilor din Iasi. Alaturi de noi in aceasta isprava este cea mai deschisa agentie ieseana – Icar Tours.
Prima etapa va avea loc in week-end-ul 17-18 noiembrie si incepe, cum altfel, cu orasul si judetul Iasi. Noi, adica Moldotrans Auto vom oferi transportul – doua masini SEAT, un Leon si un Ibiza – in timp ce partenerii nostri de la Icar Tours vor oferi cazarea, masa si biletele la obiectivele turistice.
Numele evenimentului? Pin Iasi. O combinatie intre varianta in limba moldovenilor a cuvantului prin si ideea de pins pe o harta. Bloggerii care pleaca in excursie (alaturi de jumatati)? Vali Popa, Etienne Ignat, Alina Cojocaru si Ciprian Vacariu.
In timpul evenimentului, dar si dupa, veti avea ocazia sa vedeti fotografii cu toate obiectivele turistice la care ajung, sa cititi povesti interesante si, de ce nu, veti avea posibilitatea sa le oferiti sfaturi folosind hashtag-ul #piniasi.
Organizatori: Moldotrans Auto – dealer SEAT si Icar Tours